Capitolul 2 : „Nimeni si nimic nu imi poate strica aceasta zi”

                                  A fost asa cum am prevazut: o zi foarte lunga.De la micul “incident” de la ora de tehnologie a fost un chin sa stau la scoala.Desi majoritatea colegilor imi erau prieteni si li se parea oarecum cool sa adormi la ora si sa te trezesti tipand in fata intregii clase , exista  si “specimene” care se intampla sa nu ma suporte. As putea spune ca Emily Hoult se inscrie foarte bine in aceasta categorie.Ea si

Celelalte doua “copii” ale ei mereu gaseau ceva de comentat.Ba ca m-am imbarcat nu stiu cum, ba ca am facut nu stiu ce.Nu prea le bagam in seama.

 Ma gandeam la asta in timp ce mergeam spre casa cu Chels si Brit.

-Nu te simti prost pentru ce s-a intamplat.Toti stim ca ai visat.Bineinteles ca o sa faca misto de tine pana la sfarsitul anului pe tema asta dar de fapt toti iti suntem oarecum recunoscatori ca ai mai animat ora.

-Da Madi..serios daca o mai auzeam mult pe Mrs.McBride vorbind despre centralele electrice ramaneam fara par in cap.Am ras.

   Ei bine mie nu prea imi pasa de ce cred ceilalti colegi.Parerea lor nu facea nici doi bani pentru mine.Cu unii dintre ei ma intelegeam chiar bine si ieseam impreuna in oras dar singurele mele prietene adevarate din Seatlle erau Britney si Chelsea.Si oricum de ce mi-ar pasa de ceea ce cred ei?Speram din tot sufletul ca anul viitor sa pot pleca de aici.Desi imi va fi dor de familie si de B. si C. vroiam sa fiu acceptata la “Liceul de Dans Simon Portman” din L.A,cel mai bun liceu de dans din U.S. Sigur ca stiam ca sansele sa fiu acceptata sunt minine si in fata altor oameni sustineam ca nu voi intra dar in sufletul meu exista speranta ca acolo se afla si un loc pentru mine.Dansez de mica si am multe medalii castigate la concursurile nationale.Am muncit mult si sper din toate puterile mele sa fiu acceptata.Asta este prioritatea numarul unu acum.

Cu trei luni in urma am trimis cererea mea. Zilele acestea trebuia sa ajunga si raspunsul.Prea cufundata in gandurile mele nu mi-am dat seama cand am ajuns acasa.M-am oprit in fata potecii din fata casei,le-am salutat pe fete si m-am repezit la usa.Cand am intrat in casa era asa liniste.Prea liniste.Am urcat scarile si am dat sa intru in camera mea.Dar..usa era deschisa..de ce?Niciodata nu o lasam asa..

    -Ce cauti aici?Scorpie ce esti!..enervanta de sora’mea mai mica imi cotrobaia din nou printre lucruri.Nu am fost destul de clara data trecuta?Uita ca exista camera asta!Ma intelegi?Mereu imi rascolea prin camera.Uram chestia asta.Iesi afara si nu te mai intoarce!..

   -Ma dai afara?Nu ai tupeu..!..huh,scorpie mica.

    -Incearca’ma,i-am spus si am dat’o pe usa afara.

   -O sa te spun mamei.

    -Nu imi pasa,i-am spus si i-am trantit usa in nas.

Unul dintre motivele pentru care vroiam sa plec era ca aveam sa scap de sora’mea.Stiam ca in aproximativ zece minute mama va veni si imi va tine predici despre cum ar trebui sa se comporte o sora responsabila si intelegatoare.Ei bine macar aveam timp sa imi verific repede e-mailul.Am aprins calculatorul si am intrat repede pe yahoo.Aveam un mail de la liceul de dans.Mainile imi tremurau de emotie.Abia ma mai descurcam cu mouse’ul.Am ramas cu gura cascata cand am vazut ce scria in e-mail.

       Domisoara Rust,

Ne face mare placere sa va anuntam ca ati fost acceptata la “Liceul de Dans Simon Portman” din Los Angeles.Va asteptam anul viitor pe data de 20 iunie in campusul nostru. Detaliile le veti afla pe parcurs.

                                  Liceul de Dans “Simon Portman”

   Atat mi-a trebuit.Am inceput sa topai prin camera si sa ma invart ca un titirez.Daca in acest moment cineva ar deschide usa ar crede ca a gresit adresa si a ajuns la spitalul de nebuni.Din cauza starii de euforie in care eram nu mi-am dat seama ca pe jos se afla aspiratorul.M-am impiedicat de el. Panicata mi-am dus mainile repede la fata asa cum ma invatase mama cand eram mica. Din fericire patul nu era departe asa ca am cazut pe el. M-am cufundat in puful moale zambind.Din nefericire acest zambet mi s-a sters de

pe fata cand usa s-a deschis si mama a intrat inauntru.Dumnezeule fata ei arata mai rau decat

a tipei de pe pancartele publicitare ale magazinului “Gogoasa infuriata”.

       -Madison Rust! Sa fie ultima data cand te mai comporti asa cu sora ta.De cate ori nu ti-am spus sa fii mai intelegatoare cu ea si sa ii vorbesti frumos?

   -Calmeaza-te mama.Nu e cazul sa imi faci iar o scena.Mai ai putin si explodezi.

   -Scena?Cum iti permiti sa ii vorbesti asa mamei tale?..Off iar incepe. Mi-am dat ochii peste cap.

    -Termina mama.Acum am ceva foarte important sa iti spun.Am spus eu si pe fata mi s-a etalat din nou zambetul.

    –Madison nu schimba subiectul.Esti pedepsita o saptamana.Nu pot sa cred ca imi faci din nou asta…

    -Am fost acceptata la liceul de dans.Am spus eu sparand ca asta o sa o opreasca din tinut predici.

  -Vai!..Felicitari,a spus ea si m-a imbratisat.Sunt foarte mandra de tine. Am stat asa cateva minute.Credeam ca a uitat de pedeapsa cand..-desigur ca asta nu iti va anula pedeapsa domnisoara,vei fii pedepsita pana cand  vei invata sa te intelegi cu sora ta.

   -Dar..

   -Nici sa nu te aud.Ce naiba se intampla?Aveam aproape 16 ani ce Dumnezeu.Pana cand avea sa ma pedepseasca?Pana cand o sa imi apara primul rid?

Dar nu mai conta.Am fost acceptata.Eram atat de fericita incat nici macar asta nu ma deranja.

Oare imi va placea acolo?Sunt sigura ca da.Oare ma voi intelege bine cu noii colegi?Oare o sa gasesc  acolo persoana cu care vreau sa imi petrec restul vietii mele?Sper ca da.Nimeni si nimic nu imi va putea strica ziua asta.Absolut nimic.